Nu il mai iubesc, dar tot imi pare rau...

Din cugetarile unei femei careia nu ii place sa conduca.

Ziua 1
Masina asta vrea sa imi spuna ceva. Dupa ce mi s-a stricat saptamana trecuta pompa de benzina (ce-o fi aia?) si am dat 400 de lei sa o repar, acum nu mai pot sa intru pe usa soferului. S-a blocat! Ce crezi ca vrea sa imi spuna? Oare relatia noastra se apropie de sfarsit?

Ziua 2
In continuare nu pot sa intru pe usa soferului. Trebuie sa ies si sa intru pe usa pasagerului din dreapta. Azi dimineata am ajuns La Inalta Institutie si cand m-am dat jos din masina mi-am agatat sacoul ala negru. In plus si mai ales, mi-a intrat frana de mana in fund. Portarii m-au vazut zambind (eram satisfacuta, desigur) si mi-au ura cu elan: "o zi buna sa aveti!"

Ziua 3
Nu stiu ce sa mai fac. Serios, masina asta nu imi mai "spune ceva". Imi urla! A murit bateria. Tre' sa imi dea Costica-soferul curent. Ahhh, ce misto suna asta: "Alo, Costica, sa vii te rog sa-mi dai curent, da? Am nevoie rapid, da, chiar acum vreau sa-mi dai curent." :))

Ziua 4
A venit ala si mi-a dat curent. Toate bune si frumoase, daaaar... acum nu se mai deschide nicio usa in fata. Tre' sa intru prin spate si sa sar acrobatic peste scaune. Nu e tare? In curand o sa intru prin portbagaj... Nici nu ma mai enerveaza. Mi se pare deja amuzant. Iti dai seama? In costum, sacou, in curtea Inaltei Institutii eu calaresc scaunele. Nu mai vrea, e clar! Relatia noastra, si asa rece, se apropie de sfarsit. E adevarat ca am neglijat-o, nu am fost atenta cu ea. Eu o inteleg. Imi vine sa vars o lacrima. Stii cum e... ca la orice despartire... nu il mai iubesti, dar tot iti pare rau. Mai ales ca nu ai inca inlocuitor mai nou si mai sexos.