Cel mai rau lucru care mi se poate intampla lunea este sa am vreo treaba pe care sa nu o pot amana. Daca am ceva de facut ne-urgent, ceva ce apare doar pentru ca e o alta zi de munca, e OK. Aman cat pot. Daca insa am ceva ce trebuia terminat inca de vineri si eu nu am fost in stare, e jale!
Cu stilul meu de a intra in week-end fara a pastra nici o amintire legata de munca, ajung lunea cu kkturile alea in brate, total nepregatita. Si sunt de fiecare data uimita... Eu? Sa fac astea? Dar de ce? De cand? Cum? Pai sa le faca cine s-a apucat de ele si nu le-a terminat! Aaa, stai, eu sunt aia! Si uimirea e continuata de o atenta evaluare: se termina lumea daca azi doar ma trezesc din uimire, constientizez ce e de facut si imi fac un plan mental de actiune doar? Moare cineva daca nu le fac azi? Ma injura cineva de mama daca nu rezolv totul pana la sfarsitul zilei si le las pana marti mai spre seara? Daca raspunsul la aceste intrebari este NU viata mea poate sa reintre in aceeasi alunecare si absenta cu care plec de acasa lunea dimineata, pe care am avut-o duminica toata ziua si pe care pana marti dimineata nu vreau s-o pierd.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu