"The Pursuit of Happiness" - Primul lucru la care m-am gandit aseara dupa ce am vazut cel mai recent film al lui Will Smith (pe care il iubesc se pare si atunci cand nu arata ca cel mai cool fucker ever) a fost "Doamne fereste sa treci prin astfel de "capitole". Apoi ma gandeam ca la noi e mai greu (culmea!) sa ajungi sa dormi intr-un WC public in conditiile in care ai un job, castigi niste bani, ai locuit in motel pana ieri, etc. Dar situatia e un pic diferita: noi avem locuinte personale majoritatea dintre noi, avem macar cunostinte/prieteni la care sa "tragem o noapte", nu ne executa sistemul fiscal fara avertismente, toata organizarea sociala nu este o mare baza de date care cuprinde toate informatiile despre noi, de la data nasterii pana la amprenta dentara.
E impresionant filmul pentru ca:
1. e bine jucat - nefortat, curat, firesc.
2. e realist - intr-atat incat m-a enervat stupizenia catorva dintre actiunile lui Chris (ex. faptul ca i-a lasat spre pastrare unei hippie drogate scannerul, obiect care ii asigura insasi existenta), desi imi dadeam seama ca asa se intampla si in realitate - ne uitam in urma si nu ne vine sa credem cat de prosti am putut fi la un moment dat.
3. urmareste doar "capitolele" zbaterii spre devenire si doar ne lasa sa intuim capitotul "happiness", devenirea in sine.
4. nu atinge in mod explicit probleme legate de saracie, politica sau rasa. Totul este prezentat in termeni de sot, angajat, tata, dorinta, ambitie, incrancenare, etc.
Eh... mi-a placut...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu