Ma gandeam... suntem din ce in ce mai dedicati vietii profesionale, uneori mai mult decat ar fi firesc, mai mult decat ar permite o viata ce echilibreaza viata personala cu cariera. Asa dicteaza societatea, avem abilitatea naturala de a ne adapta, desi de multe ori regulile sunt destul de restrictive. Timpul petrecut la birou limiteaza foarte mult activitatile sociale si implicit relatiile noastre cu cei din jur, cunoscuti sau necunoscuti. Ne limitam la cativa prieteni si familie si ne impartim putinul timp intre acestia. Nu reusim de multe ori sa cunoastem oameni noi si de aceea ne familiarizam foarte mult cu colegii de birou si se intampla foarte des sa legam prietenii trainice cu ei. Invariabil si firesc, in mediul profesional se creeaza foarte multe relatii personale, intime, relatii care, desi se nasc din dorinta de a avea cat mai multe in comun cu cel pe care il admiram si cu care impartim mai tot timpul la serviciu, se termina tocmai de aceea.
Dar exista in egala masura cred avantaje si dezavantaje ale combinarii la serviciu.
Avantajele sunt legate de timp in general:
timpul generos petrecut impreuna,
lipsa de timp de a cunoaste alte persoane pe alte cai,
relatiile in timp care se leaga la serviciu, care influenteaza felul in care ne raportam unii la altii.
In plus, comoditatea de a continua si acasa discutiile de la birou, cu cineva care stie despre ce este vorba, care este direct implicat in problemele cu care ne confruntam in timpul zilei si care poate sa ne dea sfaturi, solutii constructive si in cunostinta de cauza. Chiar sentimentul de a avea pe cineva alaturi in toate situatiile care apar pe parcursul zilei si de a sti ca te poti baza pe interventia sa in cazul in care vei avea nevoie, este unul foarte reconfortant.
Faptul ca poti fara ezitare sa apelezi la partener la relatiile lui in cazul in care le-ai epuizat pe ale tale sau nu te pot ajuta in circumstanta respectiva, e extrem de avantajos.
Pe de alta parte, oricat de idilica ar fi relatia la inceput, sub privirile admirative (si poate si invidioase) ale colegilor, s-ar putea, odata cu castigarea in vechime, in cuplu sa intervina oboseala, stressul. Deci si avantajele tot la timp se raporteaza - timp prea mult petrecut impreuna! In plus, cam gata cu libertatea absoluta de a pleca oricand de la birou si a te indrepta, fara explicatii, la o bere, cu libertatea de a flirta nevinovat cu colegul/a in pauza de masa, cu desfraul de la petrecerile de firma unde toti ceilalti sunt obligati sa vina desperecheati si se distreaza mai bine. In plus, unul din cuplu ar putea dezvolta atitudini posesive de genul: "mai usor cu alcoolul", "mai usor cu ocheadele in decolteul altei colege / in prohabul altui coleg", etc. Nu mai zic de invidii care pot aparea in cuplu, legate de probleme strict de serviciu, de opinii diferite, pe care, vrem-nu vrem le luam acasa cu noi. Oricat de diplomati am fi, mixing business with pleasure ar putea naste nervi, discutii despre alti colegi, despre orele lucrate de fiecare, despre timpul de cuplu, despre atitudinile unul fata de altul pe tot timpul zilei, dimineata iubiti, in timpul zilei colegi, seara iubiti.
E complicat, nu?
Se afișează postările cu eticheta Profesii si business si HR. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Profesii si business si HR. Afișați toate postările
26 februarie 2007
Pauzele de tigara la serviciu
Ia sa vedem, ca tot veni vorba de tigari... ce ziceti de asta?
Nevoia de tigara in timpul orelor de program este atunci cand incepi sa te foiesti pe scaun, nu mai ai rabdare sa termini ce lucrezi, nu te mai concentrezi si-ti zboara mintea aiurea. Ai merge afara sa tragi un fum, doar unul! Te uiti in jur sa vezi cine nu e la locul lui, sa deduci din asta cine este pe hol, la tigara. Hmm... e colega X, nu-ti place, nu ai ce sa vorbesti (a se citi barfesti) cu ea. «Hei, Y, fumam?»
Orice fumator ar putea sa faca o intreaga filosofie din “mersul la tigara”: cum fumatul este o necesitate fizica, cum (i se pare ca) organismul nu mai functioneaza la parametri optimi daca nu fumeaza macar o tigara pe ora. In acelasi timp orice fumator iti va spune si ca fumoarul este locul in care afli cele mai proaspete stiri despre sefi si colegi, de obicei soptite, apanajul universal al secretului, cele mai noi aliante si certuri, cine cu cine s-a mai cuplat si, evident, cine cu cine s-a mai certat. Sunt pauze reconfortante ce hranesc latura noastra umana cea mai dezvoltata: sociabilitatea, sunt un team-building in miniatura. Servesc aceluiasi scop: creaza legaturi intre oameni, le ofera calea de a dezvolta si alte cai de comunicare decat cele legate exclusiv de sarcinile de lucru. Pauzele de tigara formeaza si consolideaza prietenii, prietenii care depasesc perimetrul biroului si se extind in viata personala de multe ori. Pauzele de tigara sunt supape de depresurizare, de relaxare dupa o perioada de timp de lucru, dar si de detensionare a unor relatii cu alte colege sau alti colegi. Imi spunea o colega intr-o pauza de tigara ca uneori i se pare ca «aproape orice conflict de munca se poate stinge in fumul gros si nociv al unei pauze de tigara». E un panaceu universal care, in mod ironic, isi gaseste mediul perfect de dezvoltare intr-un obicei pe cat de vicios, pe atat de daunator, fumatul! Nu cred ca exista fumator care sa nu fi spus macar de cateva ori intr-un an «de maine ma las de fumat!». Dar si sa stai sa-ti inchipui o zi de serviciu fara macar o pauza de tigara, iti vine destul de greu. Ti-ar lipsi colegele atat de bine informate, colegii cu care ai putea initia un mic flirt nevinovat, impartasirea planurilor de week-end sau de vacanta, discutiile despre cei ce nu fac parte din cercul vostru afumat si vicios, nefumatorii.
Cu ce sa inlocuiesti "tigara" din "pauzele de tigara" in asa fel incat sa obtinem activitati care sa indeplineasca acelasi rol social si psihic? Masa de pranz in cadru organizat. :)) Exercitiu de imaginatie: cu colegii de manuta la o salata... Pauza de apa si de-o vorba?
Neah... Daca tot e sa o faci, fa-o bine! Fa-o cu cineva de care te leaga viciul, activitatea interzisa, deci cu atat mai atractiva si mai exclusivista.
Nevoia de tigara in timpul orelor de program este atunci cand incepi sa te foiesti pe scaun, nu mai ai rabdare sa termini ce lucrezi, nu te mai concentrezi si-ti zboara mintea aiurea. Ai merge afara sa tragi un fum, doar unul! Te uiti in jur sa vezi cine nu e la locul lui, sa deduci din asta cine este pe hol, la tigara. Hmm... e colega X, nu-ti place, nu ai ce sa vorbesti (a se citi barfesti) cu ea. «Hei, Y, fumam?»
Orice fumator ar putea sa faca o intreaga filosofie din “mersul la tigara”: cum fumatul este o necesitate fizica, cum (i se pare ca) organismul nu mai functioneaza la parametri optimi daca nu fumeaza macar o tigara pe ora. In acelasi timp orice fumator iti va spune si ca fumoarul este locul in care afli cele mai proaspete stiri despre sefi si colegi, de obicei soptite, apanajul universal al secretului, cele mai noi aliante si certuri, cine cu cine s-a mai cuplat si, evident, cine cu cine s-a mai certat. Sunt pauze reconfortante ce hranesc latura noastra umana cea mai dezvoltata: sociabilitatea, sunt un team-building in miniatura. Servesc aceluiasi scop: creaza legaturi intre oameni, le ofera calea de a dezvolta si alte cai de comunicare decat cele legate exclusiv de sarcinile de lucru. Pauzele de tigara formeaza si consolideaza prietenii, prietenii care depasesc perimetrul biroului si se extind in viata personala de multe ori. Pauzele de tigara sunt supape de depresurizare, de relaxare dupa o perioada de timp de lucru, dar si de detensionare a unor relatii cu alte colege sau alti colegi. Imi spunea o colega intr-o pauza de tigara ca uneori i se pare ca «aproape orice conflict de munca se poate stinge in fumul gros si nociv al unei pauze de tigara». E un panaceu universal care, in mod ironic, isi gaseste mediul perfect de dezvoltare intr-un obicei pe cat de vicios, pe atat de daunator, fumatul! Nu cred ca exista fumator care sa nu fi spus macar de cateva ori intr-un an «de maine ma las de fumat!». Dar si sa stai sa-ti inchipui o zi de serviciu fara macar o pauza de tigara, iti vine destul de greu. Ti-ar lipsi colegele atat de bine informate, colegii cu care ai putea initia un mic flirt nevinovat, impartasirea planurilor de week-end sau de vacanta, discutiile despre cei ce nu fac parte din cercul vostru afumat si vicios, nefumatorii.
Cu ce sa inlocuiesti "tigara" din "pauzele de tigara" in asa fel incat sa obtinem activitati care sa indeplineasca acelasi rol social si psihic? Masa de pranz in cadru organizat. :)) Exercitiu de imaginatie: cu colegii de manuta la o salata... Pauza de apa si de-o vorba?
Neah... Daca tot e sa o faci, fa-o bine! Fa-o cu cineva de care te leaga viciul, activitatea interzisa, deci cu atat mai atractiva si mai exclusivista.
23 februarie 2007
Detectivii literari
De curand am auzit despre existenta unei profesii sau mai bine zis a unei specializari, detectivii literari. Am fost curioasa in legatura cu aceasta "gaselnita" (pe care eu o consideram nou-nouta) si am facut o mica cercetare. Punctul de plecare este, desigur, blogul autorului din spatele pseudonimului Belle de Jour. De altfel, blogul este punctul de plecare si in scrierea cartii "Aventurile intime ale unei prostituate de lux din Londra", care a starnit o intreaga nebunie. Intrucat cartea si blogul au incins multe spirite, au fost angajati detectivi literari care sa identifice prin metode stiintifico-specifice cine este de fapt autorul/autoarea. Vezi bine, aveau oamenii nevoie sa o/il faca vedeta si nu stiau pe cine.
Iata ce am aflat si scuze ca nu dau sursele de informare, dar imi par prea multe si prea disparate.
Detectivii literari sunt de cele mai multe ori oameni de cultura, de obicei profesori universitari angajati de politie, de ziare sau de diverse agentii pentru a stabili apartenenta unui text literar. Ei folosesc in acest demers «marcile stilistice» ale unui autor, felul special, de preferinta unic, in care acesta foloseste o expresie sau alta, precum si temele preferate, obsesiile acestuia. Mai precis, detectivii literari sunt specialisti care, pe baza unei "amprente literare" (folosirea acelorasi cuvinte in aceleasi combinatii, a unei punctuatii specifice), identifica autorul unor texte controversate.
Metodelele folosite de detectivii literari pentru a trage concluzii suficient de clare incat sa indice raportul de apartenenta dintre un anumit text si un anumit autor sunt diverse si destul de complicate. De exemplu, un pasaj scris poate fi analizat printr-o metoda specifica, analiza cusum (sau QSUM). Analiza arata daca textul este scris de o persoana sau de mai multe. Teste ulterioare pot indica exact care pasaj apartine carui scriitor. Aceasta metoda poate fi aplicata chiar si in cazul textelor literare orale, prin abordarea stiintifica a masurarii si compararii. Pentru toate, detectivul literar are nevoie de texte-mostra scrise sau vorbite in mod indubitabil de persoana banuita a fi autorul textului investigat, pentru a putea face o comparatie.
Indicii folosite in investigatii:
Propozitiile pe care le cream cand scriem un text (o scrisoare de exemplu) sau cand vorbim, nu sunt de aceeasi lungime. Acest lucru ne poate duce la stabilirea unei lungimi medii a frazei, proprie fiecaruia dintre noi. Metoda este complexa si implica o comparatie a fiecarei propozitie cu ceea ce am stabilit a fi lungimea medie a constructiilor frazeologice folosite. In final, se face un calcul al tuturor deviatiilor fiecarei fraze fata de cea stabilita initial ca fiind standard, proprie autorului respectiv. Atat lungimea frazei medii din textul investigat cat si deviatiile obtinute se compara cu cele din textele-mostra si se trag concluziile aferente.
Stilul literar este de asemenea instrument de lucru in investigatie. Fiecare dintre noi, pe baza mostenirilor sociale, familiale, pe baza educatiei de proveniente diferite, dezvolta un anumit limbaj specific. Interesant este ca nu se cauta cuvinte sau expresii deosebite, iesite din comun, ci limbajul normal, folosit de toata lumea la nivel inconstient. Un sfert din timpul in care vorbim sau scriem, folosim circa 12 cuvinte in mod repetat, iar jumatate din timp in jur de 250. E vorba de cuvinte de legatura: un, o, si, el, in, este, care, la, etc. Aceste cuvinte sunt insa preponderent folosite, in functie de mostenirile culturale primite. Pe baza masuratorilor si comparatiilor cu textele-mostra se pot trage concluzii relevante.
Literele sunt un punct bun de plecare in stabilirea identitatii autorului unui anumit text, de exemplu continutul preponderent consonantic sau vocalic. In Romania ele ar putea indica sa zicem apartenenta geografica – scriitorii influentati de curentul slav au tendinta sa foloseasca de exemplu mai multe cuvinte multi consonantice decat vocalice.
Intr-unul dintre articolele citite care se refereau la specializarea de detectiv literar se zicea ca este una trendy, comerciala, facuta pentru a vinde senzational. Ma gandeam ca acest lucru este valabil in cazul unui senzational similar celui creat de Belle de Jour. Insa mi se pare extrem de importanta abilitatea cuiva de a identifica apartenenta unor texte literare de valoare chiar si post-mortem, inclusiv in cazul in care aceste texte au fost initial atribuite altor personalitati literare in urma trecerii vremii.
Voi?
Iata ce am aflat si scuze ca nu dau sursele de informare, dar imi par prea multe si prea disparate.
Detectivii literari sunt de cele mai multe ori oameni de cultura, de obicei profesori universitari angajati de politie, de ziare sau de diverse agentii pentru a stabili apartenenta unui text literar. Ei folosesc in acest demers «marcile stilistice» ale unui autor, felul special, de preferinta unic, in care acesta foloseste o expresie sau alta, precum si temele preferate, obsesiile acestuia. Mai precis, detectivii literari sunt specialisti care, pe baza unei "amprente literare" (folosirea acelorasi cuvinte in aceleasi combinatii, a unei punctuatii specifice), identifica autorul unor texte controversate.
Metodelele folosite de detectivii literari pentru a trage concluzii suficient de clare incat sa indice raportul de apartenenta dintre un anumit text si un anumit autor sunt diverse si destul de complicate. De exemplu, un pasaj scris poate fi analizat printr-o metoda specifica, analiza cusum (sau QSUM). Analiza arata daca textul este scris de o persoana sau de mai multe. Teste ulterioare pot indica exact care pasaj apartine carui scriitor. Aceasta metoda poate fi aplicata chiar si in cazul textelor literare orale, prin abordarea stiintifica a masurarii si compararii. Pentru toate, detectivul literar are nevoie de texte-mostra scrise sau vorbite in mod indubitabil de persoana banuita a fi autorul textului investigat, pentru a putea face o comparatie.
Indicii folosite in investigatii:
Propozitiile pe care le cream cand scriem un text (o scrisoare de exemplu) sau cand vorbim, nu sunt de aceeasi lungime. Acest lucru ne poate duce la stabilirea unei lungimi medii a frazei, proprie fiecaruia dintre noi. Metoda este complexa si implica o comparatie a fiecarei propozitie cu ceea ce am stabilit a fi lungimea medie a constructiilor frazeologice folosite. In final, se face un calcul al tuturor deviatiilor fiecarei fraze fata de cea stabilita initial ca fiind standard, proprie autorului respectiv. Atat lungimea frazei medii din textul investigat cat si deviatiile obtinute se compara cu cele din textele-mostra si se trag concluziile aferente.
Stilul literar este de asemenea instrument de lucru in investigatie. Fiecare dintre noi, pe baza mostenirilor sociale, familiale, pe baza educatiei de proveniente diferite, dezvolta un anumit limbaj specific. Interesant este ca nu se cauta cuvinte sau expresii deosebite, iesite din comun, ci limbajul normal, folosit de toata lumea la nivel inconstient. Un sfert din timpul in care vorbim sau scriem, folosim circa 12 cuvinte in mod repetat, iar jumatate din timp in jur de 250. E vorba de cuvinte de legatura: un, o, si, el, in, este, care, la, etc. Aceste cuvinte sunt insa preponderent folosite, in functie de mostenirile culturale primite. Pe baza masuratorilor si comparatiilor cu textele-mostra se pot trage concluzii relevante.
Literele sunt un punct bun de plecare in stabilirea identitatii autorului unui anumit text, de exemplu continutul preponderent consonantic sau vocalic. In Romania ele ar putea indica sa zicem apartenenta geografica – scriitorii influentati de curentul slav au tendinta sa foloseasca de exemplu mai multe cuvinte multi consonantice decat vocalice.
Intr-unul dintre articolele citite care se refereau la specializarea de detectiv literar se zicea ca este una trendy, comerciala, facuta pentru a vinde senzational. Ma gandeam ca acest lucru este valabil in cazul unui senzational similar celui creat de Belle de Jour. Insa mi se pare extrem de importanta abilitatea cuiva de a identifica apartenenta unor texte literare de valoare chiar si post-mortem, inclusiv in cazul in care aceste texte au fost initial atribuite altor personalitati literare in urma trecerii vremii.
Voi?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
